Astăzi la Biserica „Întâmpinarea Domnului" din incinta Universităţii de Stat din Moldova, un sobor de preoţi a săvârşit o rugăciune comună pentru bolnavii de HIV/SIDA şi pentru cei care au decedat din cauza acestei maladii.
Acţiunea a avut loc la iniţiativa Membrilor Asociaţiei Obşteşti "Liga Persoanelor care trăiesc cu HIV din Republica Moldova".
La rugăciune au fost prezente persoane care trăiesc cu HIV, rude ale acestora, colaboratori şi studenţi ai USM, profesori şi elevi de la Liceul cu profil real.
S-au înălţat rugăciuni pentru întărirea celor bolnavi dar şi pentru sufletele celor care au decedat din cauza acestei boli.
Celor prezenţi li s-au înmânat texte ce conţin rugăciuni pentru întărirea bolnavilor.