marți, 31 mai 2011

Training "Diminuarea efectelor psihologice negative", în s.Ghidighici


În cadrul proiectului “Reintegrarea în societate a persoanelor cu HIV/SIDA”, implementat în comun cu Centrul de Sănătate Vatra şi parohia “Acoperământul Maicii Domnului” din s. Ghidighici, a avut loc training-ul cu reprezentanții administrației pubilce locale, intitulat: “Diminuarea efectelor psihologice negative”. Întrunirea a avut loc în sala de conferinţe a primăriei Ghidighici.
Am avut onoarea de ai avea alături la acest training pe colaboratorii unor întreprinderi aflate în gestiunea primăriei oraşului Vatra, cât şi a primăriei Ghidighici. La fel au mai participat şi preoţii parohi ai bisericilor din localităţile: Dobruja, Goienii Noi, Grătieşti, împreună cu angajaţii acestor parohii.