“Rănile sufletului se deosebesc de celelalte prin aceea că se acoperă, dar nu se închid; mereu dureroase, mereu gata să sângereze când le atingi, ele rămân în inimă vii şi deschise”.
Al. Dumas
În fiecare a treia duminică din luna mai, în lumea întreagă este consemnată Ziua Internaţională de Comemorare a Persoanelor decedate de HIV/SIDA. Această dată calendaristică este una specifică, având în vedere că din mulţimea de maladii infecţioase şi neinfecţioase, care pun în pericol viaţa omului (tuberculoza, hepatitele, afecţiunile cardiovasculare, oncologice, ulceroase, tabagice etc.), doar victimelor HIV/SIDA le-a fost dedicată o zi oficială de pomenire. Omagierea persoanelor răpuse de această maladie incurabilă vine, probabil, din necesitatea de a atrage atenţia opiniei publice asupra caracteristicilor infecţiei HIV şi maladiei SIDA, conştientizării riscului de infectare, cunoaşterea metodelor de transmitere şi de protejare de acest virus, formarea unei atitudini tolerante faţă de persoanele infectate sau afectate de HIV/SIDA, sporirea accesului populaţiei la servicii de testare benevolă, diagnosticare, tratament profilactic şi antiretroviral specializat.
Realizarea primului quilt în memoria persoanelor decedate de SIDA
În Moldova, Ziua Internaţională de Comemorare a Persoanelor Decedate de SIDA a fost marcată printr-o suită de manifestări publice, precum: conferinţe de presă; realizarea primului „quilt”; organizarea panglicii de solidaritate şi aprinderea lumânărilor în amintirea victimelor răpuse de HIV/SIDA; distribuirea materialelor informative. Acţiunile s-au desfăşurat în parcurile şi scuarele centrale din mai multe oraşe ale republicii (Chişinău, Bălţi, Soroca, Cahul, Comrat, Tiraspol).
Referindu-se la acţiunea de realizare a primului „quilt” (plapumă cusută din bucăţi de stofă - fiecare bucată fiind confecţionată în amintirea unei persoane concrete care a decedat de SIDA), Olga Osadcii, manager AFEW, a menţionat: „prin aceasta se doreşte o schimbare a atitudinii populaţiei faţă de infecţia HIV şi maladia SIDA, formarea în societatea noastră a unei feţe umane a epidemiei HIV/SIDA”.
Aceasta pentru că oamenii cu greu conştientizează că în spatele oricăror cifre (cazuri noi de infecţie cu HIV, numărul decedaţilor de SIDA etc.) sunt persoane reale - colegi, prieteni, rude. Fiecare bucată de stofă pregătită pentru „quilt” reprezintă manifestarea emoţiilor de tristeţe şi durere pentru persoana pierdută, dar şi solidaritatea cu persoanele care sunt infectate sau afectate de această maladie”, a mai comunicat sursa citată.
Potrivit statisticilor, la 1 ianuarie 2008 în Republica Moldova au fost înregistrate 4131 cazuri de infectare cu HIV. Doar în anul 2007 au fost depistate 731 de cazuri noi de infectare cu HIV, ceea ce este cu 113 cazuri mai mult decât au fost înregistrate pe parcursul anului 2006.
Dl Ştefan Gheorghiţă, directorul Centrului SIDA, a informat în cadrul unei conferinţe de presă, organizată cu prilejul Zilei Internaţionale de Comemorare a Persoanelor Decedate de SIDA, că „în ultimii ani, se atestă răspândirea infecţiei HIV în rândul populaţiei generale, ceea ce prezintă un risc sporit de infectare pentru orice persoană din societate, indiferent de naţionalitate, vârstă, ocupaţie. De implicarea fiecărei persoane în parte depinde dacă vom putea sau nu opri răspândirea acestei infecţii. Din momentul înregistrării primului caz de infectare cu HIV în Moldova au decedat de SIDA 155 persoane”, a mai opinat Ştefan Gheorghiţă.
Octavian Moşin, parohul Bisericii „Întâmpinarea Domnului”, Capela Universităţii de Stat din Moldova, a comunicat că este pentru prima dată când la această biserică se oficiază o rugăciune de sănătate pentru persoanele infectate de HIV/SIDA (De Deum) şi o slujbă de pomenire (parastas) pentru victimele acestei boli incurabile. Ideea aparţine Asociaţiei Obşteşti „Credinţa”, fiind susţinută de către Centrul Social „Agapis” din cadrul Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove, care au convenit ca asemenea rugăciuni să fie săvârşite tradiţional, iniţiativă ce urmează a fi preluată de mai multe biserici.
„Noi, cei care suntem propovăduitorii Bisericii, vedem această boală ca o lepră din vremea lui Hristos. O boală care nu se vindeca pe atunci, precum au fost şi altele care nu au avut remedii pe parcursul istoriei. Să dea Domnul să depăşim această criză a secolului prin găsirea vaccinului antiSIDA, pentru a nu mai fi curmate atâtea vieţi omeneşti în lumea întreagă”, a concluzionat parohul Octavian Moşin.
Victoria TĂTARU, ofiţer de presă, CNC TB/SIDA

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu